Posts Tagged ‘tata’

Tăticule, nu te teme!

image

M-am întâlnit cu un prieten ce urmează să fie tatic peste o lună de zile. Vorbind despre copii am sesizat la el o teamă de necunoscut, o teamă de responsabilitățile care apar.

Lucrurile elementare de care are nevoie un copil sunt dragoste, mâncare, haine, adăpost și dragoste.  🙂

Toți TAȚII au(și primesc continuu) de la Dumnezeu tot ce au nevoie pentru a crește copiii care I-au primit tot de la Dumnezeu.

Dumnezeu este cel care dăruiește copiii și nu greșește niciodată, ci are un plan SUPERB.

Victoria unui tată de a crește bine un copil depinde de relația lui sănătoasă cu Dumnezeu ca și Tată.

Concluzia: Taților, să ne încredem în Tatăl nostru ceresc și vom crește frumos copiii noștri!

Anunțuri

Sunt un tată bucuros

Sunt un tată bucuros pentru că știu că Dumnezeu mi-a dat mie și soției mele TOT ce avem nevoie pentru a ne crește copilul.
Nu mă încred în lucrurile materiale pe care le avem ci în bogăția nelimitată a lui Dumnezeu: minuni și înțelepciune pentru orice situație.

Când apare o problemă am credință că există o soluție PERFECTĂ și Dumnezeu vrea ca eu să o găsesc și să o aplic bucuros.

Rugăciunea funcționează: îndepărtează constipația, vindecă bubițe multe, liniștește colicile, înmulțește laptele, alungă depresia, dă odihnă în timp scurt.

Sufletul nostru se hrănește când citim din Biblie și se împrospătează când cântăm. 🙂

Eu cred că orice părinte poate fi bucuros dacă se încrede în Dumnezeu ȘI ascultă de EL.

Incurajeaza. Indruma. Indreapta – partea 2

Aveam 6 ani cand m-am imbolnavit impreuna cu fratele meu Stefan de un fel de hepatita(El zice ca am inghitit solutie de aia de facut baloane cand sufli…:)…). Bucurosi si aventurosi am ajuns la Spital unde am fost cazati intr-un salon mare cu multe paturi, dintre care unul era al nostru. Noi numai de boala nu ne ingrijoram si in fiecare zi totul era o aventura si o joaca. Totusi eram doi copii in Spital si nici unul din parinti nu statea permanent cu noi. Doua saptamani am fost printre straini, totusi dintre toti oameni ce i-am vazut acolo mi-aduc aminte de un barbat. Pompierul.

Pompierul era un tanar barbat adevarat. Nu-i tin minte numele, nici nu stiu daca l-am stiut, dar ii tin minte faptele prin care ne ocrotea. El veghea asupra noastra. Nu stiu daca s-a inteles cu parintii nostrii dar acel om ne-a facut sa nu ne simtim singuri si intr-un mediu „vidat” de sentimente ca si spitalul noi am simtit o caldura, o ocrotire. Mi-aduc aminte cand ne-a dus sa facem baie. O aventura. M-a pacalit asa usor ca apa nu e fierbinte….:) Pai nah, era totusi pompier stia oarecum sa manevreze caldura.

Viata a continuat destul de monotona pana la gimnaziu. Atunci l-am intalnit pe d-nul Guzu Marian. Daca n-ati vazut o data un gentleman romanesc, va pot face cunostinta cu dumnealui. A fost dirigintele clasei noastre si si-a facut datoria cu brio. Are talentul de a vorbi omului pe limba lui, la nivelul lui, totusi ofera un imbold puternic pentru dezvoltare personala. Unitatea. Cand venea domnul diriginte, si ne cerea ceva, toti ne impacam si eram de acord cu el. Il ascultam doar de placere pentru ca stiam, simteam, vedeam ca tine la noi. De fiecare data cand cineva dintre noi ii dadea o ciocolata cu ocazia unei zile onomastice o impartea cu toti, si avea grija sa inceapa cu fetele. Ne-a invatat pe baieti sa respectam fetele cu tandrete. La intalnirea de 10 ani am vazut rezultatele muncii lui: o generatie de oameni cu potential dezvoltat si cu incredere sanatoasa in sine.

Adolescenta s-a evaporat destul de rapid si liceul a inceput sa ma maturizeze cand am intalnit un om care m-a invatat bucuria si inchinarea inaintea lui Dumnezeu. Numele lui este Lucian Neagu. Un om cu potentialul unui vulcan folosit cu intelepciune. Pe el Dumnezeu l-a folosit ca sa aud glasul lui Dumnezeu. In 2002 m-a chemat la intalnirile cu tinerii din Biserica Speranta, unde era el lider. Imediat dupa ce a vazut ca mi-am predat viata lui Dumnezeu m-a si pus la treaba: prima data cand am dat un indemn spiritual unor oameni. Slujire. Aceasta am invatat de la Lucian, barbatul ce m-a tinut de mana la primi mei pasi in credinta.

Tineretea este ca o mare involburata si atunci cand gasesti o ambarcatiune solida este bine sa folosesti sprijinul ei. Barbatul care a inteles si a aplicat cel mai des asupra mea sintagma: „Incurajeaza. Indruma. Indreapta” este Liviu Sofronie. Deja am mers alaturi mai multi ani si Liviu a contribuit considerabil la formarea caracterului meu. Rabdare pentru crestere, viziune pentru dezvoltare, curaj pentru schimbare – acestea am invatat de la Liviu. Ma bucur ca inca mai pot invata.

In primul articol din aceasta serie v-am prezentat ca in viata mea exista o Regina. Vreau sa va zic ca aceasta are ca sot un Rege. Tatal meu. Toata lumea stie si vede ca regii sunt greu de inteles, toti regii. Totusi tatal meu pe langa acest mister de lider care calculeaza mult si vorbeste putin, mi s-a descoperit mai ales in ultimii ani. Sunt bucuros ca am reusit sa ne imprietenim, sa discutam probleme adevarate si sa ajungem bucurosi la unele solutii comune. Daca ati citit descrierea mamei mele atunci va zic ca tatal meu face echipa buna. Tin pasul amandoi in ce priveste incurajarea si aprecierea, de asemenea zilnic pot vedea la tatal meu experienta vie a credintei in Dumnezeu.

Sunt bucuros ca am putut sa va deschid acest album cu amintiri incurajatoare.

Amintiri din copilarie

Familia Burac – 1986

rând sus: Radu, Victor, Paulin

rând jos: Ştefan în braţe la Marcela, Mama(Rodica), eu în braţe la Tata(Alexandru)

IMG

1991

fratele meu Corneliu la 2 ani

Corneliu - 2 ani

fratele meu Stefan la 4 ani

Stefan - 4 ani

Eu la 6 ani

Petrica - 6 ani

Fratele meu Victor la 11 ani

Victor - 11 ani

Noi impreuna cu tatal nostru(la mai multi ani…:))….)

Tata,Victor,Petrica,Stefan,Corneliu

%d blogeri au apreciat asta: