Posts Tagged ‘probleme’

Ce avem?

Ce avem?

Avem necazuri. Avem greutăți. Avem lipsuri. Avem boală. Avem consecințe grave ale deciziilor greșite. Avem oameni răi.

Ce mai avem?

Avem și bucurii. Avem și odihnă. Avem și belșug. Avem și sănătate. Avem și rezultate bune ale deciziilor potrivite. Avem și oameni buni.

Ce facem?

Luptăm sau ne plângem? Muncim sau lenevim? Gândim sau renunțăm? Ne rugăm sau disperăm? Iertăm sau ținem sclavi?

Cine e cu noi?

Cel care ne cheamă la luptă, ne întărește pentru muncă, ne descoperă soluțiile, ne înviorează inima, ne-a iertat să putem ierta.

Dumnezeu este cu noi.

PUTEM lupta cu minciuna spunând adevărul.
PUTEM muncii până terminăm bine treaba.
PUTEM înțelege situațiile actuale.
PUTEM primi credința și curajul.
PUTEM elibera oameni.

NE ÎNCREDEM ÎN DUMNEZEU PRIN ISUS HRISTOS!

De ce să îndrăznești să te rogi?

Dumnezeu este bun!

Mai mulți ani în urmă mergeam regulat(la 2-3 luni) la Spital să iau insulina pentru tatăl meu care avea diabet. Aveam de stat la o coadă cam 1 oră și nu-mi era ușor să văd oameni bătrâni și bolnavi așteptând.

O dată m-am supărat și mi-am zis: „Așa nu se mai poate.” Și m-am rugat pentru o rezolvare. Nici măcar nu aveam habar ce să cer! Dar Dumnezeu mi-a ascultat „strigătul” și a făcut o rezolvare surprinzător de simplă și eficientă.

Când am mers iarăși am văzut schimbarea: coada nu mai era așa de lungă și parcă mergea și mai repede.
Când am intrat am văzut soluția: asistenta dădea pentru fiecare pacient o foiță simplă pe care scria ziua când trebuia să revină. Astfel s-a creat un flux de vizite mai scăzut și constant.

Dumnezeu are soluții perfecte pentru orice problemă.

Fă-ţi probleme acum ca să nu ai probleme după!

Treci pe stradă şi vezi un cerşetor care-ţi zice: „Dă-mi bani să-mi iau ceva de mâncare. Ai milă de mine.

Tu treci mai departe, zici că nu e problema ta. „Să se ocupe primăria, statul, biserica.

Stai liniştit acasă şi te odihneşti. Sună soneria la uşa. Te miri oare cine e?!? Când deschizi afli că este o mamă cu doi copii care-ţi cere un ajutor. „Nu pot să vă ajut.” În mintea ta zici: „De ce mă deranjează? Nu e problema mea. Să muncească… Să ceară de la cei bogaţi…

Da, e bine să fii stresat. E bine să te doară. E bine să plângi şi să te frămânţi. PENTRU ALŢII! E bine să strigi la Dumnezeu după ajutor pentru alţii. E bine să fii prea obosit pentru alţii. E bine să te doară pentru alţii.

Ai probleme? Ce probleme ai tu? Ce probleme ai tu care nu sunt ale tale?

Vezi în fiecare zi acelaşi cerşetor la acelaşi colţ de stradă şi nici măcar nu ştii cum îl cheamă!

Îţi iubeşti aproapele?

Ce dureri are? Ce probleme are?

Dacă astăzi nu accepţi să iei asupra ta problemele altora, înseamnă că nu iubeşti. Înseamnă că nu-L cunoşti pe Dumnezeu, nici El pe tine. Când te vei întâlni cu El la judecată nu te va recunoaşte. El graţiază şi răsplăteşte pe cei care-i cunoaşte. Pe necunoscuţii ca tine îi trimite în blestematul iaz de foc pe care şi l-au ales.

Eşti liniştit şi nu ai probleme? Eşti un necunoscut.

Ai o problemă de viaţă şi de moarte… veşnică.

%d blogeri au apreciat: