Posts Tagged ‘oameni’

Semaforul este bun

image

Astăzi dimineață când am ajuns la un semafor și mă pregateam să aștept, o bătrânică a trecut iute strada deși culoarea semaforului era pe roșu.

„Oare unde se grăbește?”, m-am gândit în mintea mea și am urmărit-o. Trecuse mai repede pentru că vroia să fie în stația de autobuz. Probabil văzuse că vine un autobuz sau știa că era aproape ora pentru un autobuz ce trecea rar. Nu știu.

Semaforul a aprins culoarea verde, am trecut strada și am lăsat-o în urmă pe doamna care continua să aștepte în stație.

Pentru mine semaforul este deseori un loc bun de meditație, reașezare a gândurilor, revizuire a priorităților.

Ce să fac când aștept la semafor? Mă gândesc. La ce mă gândesc? La ce nu mi-am programat să mă gândesc.
Nu ne programăm să stam la semafor.

Oare avem destule semafoare? Oare de ce suntem așa grăbiți?
Probabil pentru că uităm prea des de oamenii din jurul nostru.

Mulți oameni sunt frumoși. Toți pot fi frumoși dacă ne uităm bine.

Semaforul este bun.

Ziua Naţională de Rugăciune pentru România – 24 Februarie 2013

Ziua Naţională de Rugăciune pentru România,
al VIII -lea an

 

În 24 februarie 2013 se celebrează Ziua Naţională de Rugăciune pentru România şi este al VIII-lea an, consecutiv, în care românii mijlocesc împreună pentru ţară, motto-ul fiind Efeseni 6:18.
Motivele principale de rugăciune sunt:

România să devină o ţară creştină, nu doar să se declare. România să Îl recunoască pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor personal. Preşedintele ţării – să fie şi un om al lui Dumnezeu. Guvernul – să fie o instituţie care să se bazeze pe Biblie în luare deciziilor. În Parlament, Adevarul şi Dreptatea să se distingă zilnic. Prefecturile ţării să orânduiască lucrurile conform Bibliei. Primăriile să fie locuri în care Dumnezeu să nu fie făcut de ruşine.
 
Pastorii, preoţii, prezbiterii şi alţi slujitori să fie oameni călăuziţi de Dumnezeu. Bisericile să trăiască în Adevărul Bibliei. Să ne mărturisim păcatele personale. Să mărturisim păcatele naţiunii şi să cerem Vindecare.
 
România să aiba o presă şi mass-media curată. Învăţământul să fie la înălţimea cuvenită. Economia ţării să fie în creştere, bazată şi pe morala creştină.
 
Dintre organizatorii şi partenerii Zilei Naţionale de Rugăciune pentru România amintim: Bisericile Evanghelice din România, Centrul Artă pentru Viaţă, Radio Filadelfia, Alfa Omega TV, Radio Vocea Evangheliei, AltFM.ro, Farul Creştin, revista Harul şi  parteneri media consacraţi de la noi, alături de cei din străinătate.
În mod special în judeţele Mureş, Constanţa, Botoşani, Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara, în Bucureşti, Italia, Spania, Irlanda, Austria şi SUA românii de ani de zile, înalţă în ultima duminică din februarie rugăciuni pentru ţară.
Se întoarce Dumnezeu în România
 
 
 
Se-ntoarce Dumnezeu în România,
Trecând prin vamă, fără pasaport!
S-alunge pe tirani si tirania,
Să ne aducă-n tară omenia,
O marfă ce-am vândut-o la export.
Se-ntoarce Dumnezeu în România –
În tara Lui de care I-a fost dor…
Căci L-am chemat cu totii în agonia
Acelor ore când veni urgia,
Îngenunchiati, smeriti, sub tricolor.Se-ntoarce-n tară Domnul, să ne spele
Si să ne-nvete sa trăim frumos.
Noi vrem un Dumnezeu de vremuri grele
Si-apoi să plece dincolo de stele
Că stim noi ce să facem aici jos.Se-ntoarce-n tară Domnul cu Scriptura –
Ca să ne-nvete viata de crestini;
Dar ateismul si nomenclatura
Si-au transformat subtil coloratura
Si-I împletesc din nou cununi de spini.Cu darul de iubire si dreptate
Se-ntoarce Dumnezeu Preaînalt;
Să nu mai fie-n tară strâmbătate,
Nici comunism si nici securitate,
Să nu mai moară tineri pe asfalt.Stă Dumnezeu la poartă, Românie –
Dar cine Îi va spune: „Bun venit!”?
La Parlament si la Presedintie
Se-aprobă legi, se vrea democratie,
Dar Numele Lui nu e pomenit.Te cheamă Creatorul azi, nu mâine,
În ceasul de destin hotărâtor –
Să-ti frângă-n dar a învierii pâine;
Acum ori niciodată poti, române,
Să ai un Dumnezeu si-un viitor!

Cei mai căutați oameni

Cei mai căutați oameni sunt acei oameni pentru a căror căutare se investesc cei mai mulți bani, cel mai mult timp, cei mai mulți oameni, cele mai multe resurse.

Pentru oamenii despre care vă voi vorbi s-a deschis o bancă specială care are bani infinit de mulți și toate conturile deschise sunt cu scopul de a găsi acești oameni.

Pentru această căutare se lucrează zi și noapte, în fiecare zi din an, în fiecare secundă. Nu există pauză.

Această operațiune este cea mai mare mobilizare de resurse umane într-o rețea globală cum nu a mai fost niciodată.

Oamenii căutați:

– săracii;

– cei cu inima zdrobită;

– prizonierii;

– orbii;

– cei apăsați;

Mai clar oamenii căutați sunt cei de genul: mincinoși, curvari, hoți, săraci, leneși, lacomi, bețivi, fățarnici, nerușinați, neascultători, drogați, criminali, fricoși, homosexuali, lesbiene, invidioși . . .

Și defapt cine îi caută pe acești oameni?

Dumnezeu. El a trimis pe singurul Său fiu Isus Hristos să caută, să elibereze, să curețe, să vindece și să aducă acasă la Tatăl pe toți oamenii care doresc aceasta. După înalțarea Sa la cer căutarea continua la scară globală prin Biserica lui Isus Hristos care merge de la cei mai bogați oameni până la cei mai săraci, de la cei din orașele înghesuite până la cei din cele mai mici și ascunse triburi.

Isus a zis: ”Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.”

Da. Căutarea lui Dumnezeu este o căutare mai acerbă decât a fotografilor după vedete și personalități, mai hotărâtă decât a oricărei armate după dușmanii lor sau după teroriști. Căutarea lui Dumnezeu este cu dragoste și dragostea Lui este mai puternică decât orice obstacol, decât orice greutate, chiar și decât moartea.

De astăzi când vei vedea un om cu probleme(de orice fel) să ai grijă ce atitudine ai față de el, pentru că acel om este căutat de Dumnezeu. Atitudinea ta poate fi de ajutor sau de a face rău. Dacă alegi să faci rău gândește-te că te pui împotriva lui Dumnezeu.

Dacă ai probleme tu însuți să știi că ești căutat(ă) de Dumnezeu.

Sa ai dreptate sau sa iubesti?

In seara asta am urmarit un material extraordinar de bun, realizat de Dan Merchant. Acest om si echipa de langa el au depus o munca titanica ca sa raspunda la intrebarea: De ce Evanghelia dragostei divide America? si de ce atator oameni le vine sa zica: Doamne, scapa-ne de urmasii Tai!

Cand am inceput sa vad acest material mi s-a parut doar un colaj de vorbe puse interesant unele langa altele si nu gaseam intelesul. Pe parcursul materialului au inceput sa mi se deschida ochii ca pe langa enorm de multele noastre doctrine cea mai rea doctrina e : Eu trebuie sa demonstrez ca am dreptate! Si am constatat cu bucurie ca acest material video descopera ca suntem asa de angajati intr-un razboi cultural incat uitam ca toti suntem oameni si sunt atatea lucruri care ne unesc, care ne pot unii.

Si acum am inteles mai bine de ce de cateva zile incoace imi staruie in minte:

„A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic: ,Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!” Matei 11:19

si

„Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” 1 Ioan 2:6

Vizionare placuta: Lord, save us from your followers – the movie

3 zile cu Dumnezeu

În această seară, împreună cu tineri din Biserica Speranţa, pornesc spre Oradea – Băile Felix unde voi participa la întâlnirea de Post şi Rugăciune pentru Trezire Spirituală şi Transformare, ce va fi între 15-17 ianuarie 2010.

Voi avea ocazia să mă închin înaintea lui Dumnezeu împreună cu sute, s-ar putea o mie, de oameni din întreaga Românie şi aceasta îmi dă emoţii. Nu sunt emotiv faţă de numărul mare de persoane ci din cauza aşteptării manifestării puterii lui Dumnezeu, şi pentru că multe inimi Îl vor chema vom primi o extraordinară revărsare de har.

Aaa… dacă nu ştiaţi: mergem să ne întâlnim cu Stăpânul Universului.

Slavă Tatălui nostru, în numele Domnului Isus Hristos prin manifestarea superbă a Duhului Său cel Sfânt.

Luni cred că mă voi întoarce cu veşti… din cer!

sursă imagine: http://farm2.static.flickr.com/1032/1290052190_16d733df50.jpg

Vreau să scriu!

Da, vreau să scriu! Aproape în fiecare zi văd câte un lucru care mă provoacă să mă gândesc la un nou articol pentru blogul meu sau pentru Orizonturi eterne. Văd situaţii în societate care nu sunt cum trebuie să fie şi aş vrea să-mi ridic glasul să fiu auzit şi situaţia respectivă să fie îndreptată şi astfel mă gândesc: Cum şi ce să scriu pe blog? Văd prieteni care se confruntă cu diferite probleme şi mă gândesc că poate le-ar prinde bine o încurajare pe blog.

Mă gândesc la blog ca la un pupitru public de unde poţi să-ţi expui părerea şi „trecătorii” pot să te audă, pot să se „adune” şi eventual să se pornească o mişcare care să aplice ceea ce zici: schimbarea dorită. E ceva asemănător cu dreptul la discursuri publice în parcul Hyde din Londra.

De exemplu astăzi mă gândeam printre altele să vă anunţ, pe cei care nu ştiţi deja, că Biserica Speranţa este deschisă în fiecare dimineaţă între orele 6:00-9:00, de Luni până Sâmbătă, pentru oricine doreşte să se roage pentru motivele de rugăciune ale bisericii sau motive personale. Astfel, dacă nu ai un loc unde să te rogi dimineaţa în linişte sau dacă te-ai pornit spre şcoală-servici-etc şi vrei să te opreşti undeva să te rogi, atunci Biserica Penticostală Speranţa din Suceava este un loc deschis pentru tine.

Deschizând cutia poştală în această seara am dat peste un pliant interesant: „Un atentat la viaţa umană: Vaccinul împotriva GRIPEI PORCINE.” Este un pliant publicat de Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi are câteva puncte care le consider bine remarcate. De exemplu : „De ce se impune vaccinarea obligatorie când riscurile bolii sunt mici, iar riscurile vaccinării sunt enorme?”  Acest tractat cuprinde multe informaţii cu denumiri medicale şi mie cel puţin mi-a stârnit o curiozitate asupra acestui subiect şi o suspiciune faţă de subiectul gripei „mondiale”. Alt exemple bine remarcate: „Se proclamă pandemie, se mobilizează guverne, se cheltuiesc pentru gripa porcină, ce are cu 145 victime mai puţin decât cele provocate în fiecare an de fulgere (1170 pe an)”…”Decesele (în principal ale copiilor) în Africa şi Asia sunt doar din cauza malariei 3000 în fiecare zi. De ce aceasta nu constituie nici măcar o ştire, în timp ce „pandemia” – cu foarte puţine victime – monopolozează mass-media, pune în mişcare organisme şi guverne mondiale?” Puteti citi detalii interesante pe blogul NU VACCINURILOR.

….

În concluzie: De ce vreau să scriu? Pentru că mă gândesc să schimb ceva în jurul meu: lumea.

Enervantul si Enervabilul

Vă îndemn, fraţilor, să fiţi atenţi la cei care provoacă dezbinări şi pun pricini de poticnire împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o! Depărtaţi-vă de ei, pentru că astfel de oameni nu-L slujesc pe Domnul nostru Cristos, ci îşi slujesc propriile lor pofte.”(Romani 16:17-18 NTR)

Problema mare cu acestia doi!

Cand ma intalnesc cu Enervantul imi vine sa ma despart de el cat mai repede. Are fie o placere sa ma „aprinda” si sa ma scormoneasca … fie o inconstienta ca m-a gasit intr-o stare nedoritoare de voiosia lui exuberanta…Aaa, am uitat sa ma prezint: Eu sunt Enervabilul!

Ieri dupa ce am avut o zi nemaipomenita a trebuit sa ajung sa dau ochii cu Enervabilul. Parca era gata pus la foc incins sau ca o grenada cu cuiul scos… Cand sa-i spun si eu cateva din multimea de ganduri ce m-au framantat si doar putine din bucuriile ce le-am trait, mai ca isi dadea ochii peste cap de „incantare”. Dorea tare mult sa ma vada…de la distanta! Daca nu ma cunoasteti sunt incantat sa ma prezint: Eu sunt Enervantul!

Aceste doua pasaje autobiografice sunt doar o mica farama imaginata din viata oamenilor care sunt fie Enervantul fie Enervabilul, fie ambii. De ce va vorbesc despre acestia? Pentru ca exista. Pentru ca suntem noi. Si nu e bine asa! Da:NU!

Ce inseamna sa fii Enervantul e destul de clar si dureros: Esti intr-o graba de a te preocupa doar de tine, doar de ce gandesti tu, doar de serviciul tau, doar de bucuriile/necazurile tale, doar de vocea ta! Trebuie sa-ti clatesti ochii de nesimtire si inconstienta, apoi vei vedea ca adevarul cuprinde mai multi oameni care si ei simt.

Cand e vorba sa vorbim despre stimatul domn Enervabil aici trebuie sa scoatem putin bisturiul si sa patrundem aproape de inima pentru ca e nevoie sa taiem in mandria noastra personala, sa extirpam orgoliul si sa golim stima de sine de propriul ego. Oare ma crede cineva cand zic ca e pacat sa fii Enervabil? Exista vreun doctor in lumea asta sa fie constient de existenta acestei boli interne care afecteaza milioane de oameni?

Tu esti enervabil? Exista posibilitatea ca tu sa zici:” Pana aici a fost! Nu-l/Nu o mai suport!”? Este in tine microbul incredintarii ca ai vreun drept de a-ti face dreptate? Crezi macar putin ca ai ceva care-ti apartine sau care exista datorita tie?

Daca vezi in tine vreo parte de Enervant sau de Enervabil te invit sa vii cu ea inaintea lui Dumnezeu, la cruce, la Isus Hristos. El ne-a aratat ca Enervantul este infrant cand spui doar ce iti spune Tatal sa spui iar Enervabilul este zdrobit cand iubesti pe toti care exista.

Va doresc ca Enervantul si Enervabilul sa va fie doar amintiri ca o ceata care s-a risipit cand a rasarit Soarele.

Boala : Ajuta-ma Doamne!

Nume complet al bolii: Ajuta Doamne lenei mele!

A fost o data ca niciodata un lenes… defapt NU! Astazi ca niciodata lumea e plina de lenesi! Epidemia aceasta a nepasarii e asa de mare si de grava cum nu a mai fost si nu va mai fi alta boala pe tot pamantul. Logic, tragic de logic, pentru ca virusul este pacatul prin care omul este facut insensibil la chemarea lui Dumnezeu.

Au fost o data ca niciodata oameni sfinti… defapt NU! Astazi ca niciodata sunt sfinti in lume! In mizeria lumii acesteia stralucesc destui oameni care zic Nu! pacatului si asculta de chemarea lui Dumnezeu chiar daca vine de la marginile pamantului, calde sau friguroase nu conteaza! Logic, extrem de logic, pentru ca acesti oameni aleg sa-si asume responsabilitatea asupra vietii lor si nu dau vina pe altii, isi accepta locul de slujitori ai marelui Stapan.

Ai fost o data ca niciodata… defapt NU! Acum, Astazi, Aici esti un om responsabil de viata ta, de ceea ce alegi si de ceea ce produci. Cuvintele tale sunt cuvintele tale si faptele tale sunt faptele tale si vei fi judecat dupa acestea. Adevarul este ca intr-o parte este prapastia iadului si intr-o parte este muntele raiului. Cum ramai pe munte si urci pe el? Daca te prinzi de el cu toata inima si asculti cu toata atentia de toate indicatiile de pe traseu si de calauza ta.

Asa trebuie sa ai viata ta: in urma ta sa fie iadul cu groaza lui si Diavolul care incearca sa te ademeneasca sa mai privesti inapoi si sa mergi mai lejer, mai o pauza IAR in fata ta sta Tatal tau si Stapanul Tau care iti arata clar poruncile Sale si mostenirea care ti-o va da. Da, trebuie sa mergi pana la capat cu „frica si cutremur” in spate si cu „nadejdea in harul ce se va arata” in fata ta….

Vindecarea: Sa-ti fie groaza de rau si sa te lipesti tare de bine!

„Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” Mica 6:8

%d blogeri au apreciat: