Posts Tagged ‘fratii’

Copiii lui Dumnezeu – Fraţii Domnului Isus

Vedeţi ce dragoste mare ne-a dăruit Tatăl: să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu. Şi suntem! De aceea nu ne cunoaşte lumea: pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, n-a fost arătat încă, dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea aşa cum este.

Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţeşte, aşa cum şi El este curat. Oricine săvârşeşte păcatul săvârşeşte şi fărădelegea; iar păcatul este fărădelege. Ştiţi că El a fost arătat ca să îndepărteze păcatele; şi în El nu este păcat. Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.

Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cel ce înfăptuieşte dreptatea este drept, aşa cum El este drept. Cel ce trăieşte în păcat este de la diavolul2, pentru că diavolul păcătuieşte de la început. Tocmai pentru aceasta a fost arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să distrugă lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu mai trăieşte în păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el; şi el nu poate trăi în păcat, fiindcă este născut din Dumnezeu.

Prin aceasta sunt scoşi la iveală copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului: oricine nu înfăptuieşte dreptatea nu este de la Dumnezeu, şi nici cel ce nu-l iubeşte pe fratele său.

1 Ioan 3:1-10

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: