Habotnicia omenirii – creștinism buiac (Adrian Cătău – Trezire și reformă)

După valul de cumpărături și aglomerație care gravitează în jurul datei de 25 decembrie ai impresia că lucrurile trebuie să revină la normal, dar oamenii se gândesc la sfârșit de an și cum să sărbătorească această dată decât tot prin mâncare și băutură, distracție, discoteci, muzică, filme păcătoase și anturaje.
 
Nu știu cum pot preoții ortodocși să mângâie o națiune pierdută și destrăbălată cu ideea că suntem o țară creștină. Nu știu dacă te numești creștin, dar dacă te găsești pe acest val al potopului de sfârșit de an cu siguranță nu ai înțeles ce înseamnă creștinism. Oricât vei cita pe sfinți și câte mătănii vei face, câte icoane vei pupa, chiar și spovedaniile de la preot, toate sunt inutile dacă căutarea lui Dumnezeu devine un ritual anual îmbibat cu prostie, distracție și multe alte păcate. Ce semnificație ar trebui să aibă terminarea unui an pentru noi? Biblia accentuează statutul individului pe acest pământ, un statut care îl știm foarte bine, numai că nu ni-l însușim,  statutul de peregrini, sau străini și călători. Oricâte am avea, oricât am stăpâni, orice om de pe acest pământ este un străin și un călător. Sfârșitul de an trebuie să ne stimuleze să ne gândim dacă anul care a trecut, prin faptele și atitudinile noastre poate fi transformat în aur, argint şi pietre scumpe sau în lemn, fân și trestie. Tu ce ai adunat în 2012? 
 
    De ce un creștinism buiac? Poate că termenul folosit nu este tocmai plăcut, dar nu găsesc o definiție mai potrivită pentru acei oameni care se numesc creștini și care în aceste zile își permit împreună cu lumea care se îmbuibă cu mâncare să se îmbuibe și ei, dacă lumea în aceste zile comite nenumărate păcate și noi ne dăm concursul în diverse activități în special tinerii, jocuri, schiuri, distracție,  muzică, filme, fotbal, biliard, etc. Am reușit să ciopârțim crucea lui Hristos într-o măsură așa de mare încât nu mai vedem aproape că lumea a luat-o razna și o luăm și noi după ea. Predicăm o evanghelie ieftină, un har ieftin care nu costă pe nimeni nimic, punem punct vieții creștine odată cu mântuirea inițială  ca și cum nu ar mai rămâne unui om aproape nimic de făcut după botezul în apă.
 
La evenimentele noastre speciale de adunare ne dăm concursul  prin muzică, mă întrebam dacă nu asta este cea mai înaltă virtute de astăzi „de a cânta” în adunări, în mall-uri, pe stadioane. Oriunde ni se oferă un podium cu lauri de apreciere suntem gata să aducem o jertfă eu-lui nostru pentru a ne evidenția.  Un creștinism buiac. Da, un creștinism al divertismentului. Un creștinism naiv. Un creștinism superficial. Aseară am fost la adunare, 5 ore în adunare, marea majoritatea a timpului petrecut a fost dominat de cântări. Unele grupuri au cântat de mai multe ori. Predicatorii nu mai au loc şi timp suficient să expună Cuvântul lui Dumnezeu de numărul mare de cântăreți care mai de care mai talentați.
 
Oameni buni puneți capăt imaturității și naivității voastre. Ne adunăm câte 600 de oameni că să fim hrăniți cu ceai și lapte. Hrana duhovnicească este neglijată și poate pe bună dreptate este neglijată, că în cele spirituale nu avem nevoie de multă energie și putere, pentru că nu prea mai facem ceva care să ne consume energia. Să menții doar o viață de mers la adunare formalist, nu ai nevoie de multă putere, dar să vestești Cuvântul lui Dumnezeu lumii pierdute ai nevoie de putere, ai nevoie de lacrimi și înverșunare. Creștinismul buiac este menținut de meniul preferențial oferit de pastorii tot mai puțini interesați de o trezire a turmei. Nu ne place să avem predicatori care aduc cu ei povara provocării lor, nu ne plac convulsiile și durerile nașterii. Nu-i de mirare că avem așa de mulți oameni nenăscuți din nou, naivi și imaturi, rahitici spirituali că doar cu muzică nu poate nimeni să crească oricât de talentați muzicanți am avea. 
 
Creștinismul buiac este menținut și de un limbaj civilizat al predicatorilor care nu doresc să supere nici pe cel care butonează iphone-ul în adunare, nici pe surorile care se îmbracă indecent, nici pe cei ce trăiesc în huzur și palate în zilele din urmă.  Oh, dă-ne Doamne o trezire! Scoate pocăiții din starea asta de apatie și moarte spirituală, adu Doamne viața și pasiunea pentru gloria Ta. Nu ne lăsa nepregătiți la venirea Ta, goi, cu candela stinsă, cu talantul ascuns în pământ, fiecare la negustoria noastră, ci ajută-ne să ne trezim și să devenim plini de zel pentru Împărăția Ta.
autor: Adrian Cătău

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: