Împărăția lui Dumnezeu(2): Ai intrat astăzi?

Isus i-a răspuns:

„Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh,

nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.”

Omul născut din nou este o făptură nouă: are capacități și simțuri noi (ieri am vorbit despre a vedea) și un statut nou al identității sale.

Ioan 1.12-13 ne relatează că prin credința manifestată la nașterea din nou primim dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu: născuți din El.

O identitate schimbată aduce cu sine drepturi noi.

Fiind copiii Împăratului suntem de asemenea cetățeni ai Împărăției Sale.(Efeseni 2:19, Filipeni 3:20). Ca și cetățeni ai Împărăției cerurilor am primit drepturi extraordinare de care ne putem bucura dacă alegem să le folosim.(Efeseni 1:3)

2 Petru 1:11 ne spune că putem avea o intrare din belșug în Împărăție. Domnul Isus ne zice ”cel născut din apă și din Duh poate să intre”. Astfel vedem că avem dreptul de a intra și depinde de noi dacă alegem să folosim acest drept.

Astăzi am clarificat că intrarea în Împărăția lui Dumnezeu depinde de noi. Noi alegem cum, când și cât intrăm în Împărăție. Unii intră doar cu atitudinea de robi care cerșesc milă, alții îndrăznesc deplin ca și fii ai Împăratului.

Îndemnul meu: ”Preaiubit copil al lui Dumnezeu îndrăznește cu orice problemă înaintea Tatălui și nu uita să asculți supus ca un rob dorințele Sale. ”

Împărăția lui Dumnezeu este prezentă și azi. Tu ai intrat?

One response to this post.

  1. Posted by Alin Duciuc on 25/03/2011 at 12:04 AM

    Inca un lucru: Domnul Isus vorbeste despre nastere din nou, nastere din apa si nastere din duh. Eu cred ca ele au aceeasi semnificatie.
    Din cunostintele mele reduse de greaca vad ca, atat in versetul 3 cat si in versetul 7 este folosita expresia „γεννετη ανωθεν” care inseamna „nascuti de sus”.
    Domnul sa-ti dea putere si mai departe sa scrii cat mai bine si cat mai profund.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: